Când văz o floare Lucind la soare Ca o lumină din curcubeu, Mă fac o rază, Ce colorează Flori și mai mândre pe chipul tău! Când pe sub seară În primăvară Previghetoarea cântă cu dor, Printre suspine Gândind la tine, Te-auz, iubito, șoptind amor! Când luna-n unde Galeș s-ascunde, Vărsând în valuri mii de scântei, Eu jur, Iulie, Că-i mult mai vie Văpaia dulce din ochii tăi! Când în altare Vin cu-ntristare S-ador în pace pe Cel-de-Sus, Văz pe icoană Sânta Madoană, Și bietul cuget la tine-i dus! Nimic nu-mi place! Anima tace, Dar mintea-ntreabă de multe ori: Să fii tu oare Mai dalbă floare Decât atâtea sublime flori? Scântei plăpânde, Steluțe blânde, Să nu mai fie ca-n ochiul tău? Să fii tu oare Lună și soare, Lună și soare și Dumnezeu?... Suflet, junie Și poezie Astfel se-nchină la zâna lor, Pe lângă care Totul se pare O noapte neagră, un negru nor! Suflet, junie Și poezie Sunt călătoare p-acest pământ: Orice le place Vor să-l îmbrace În haina țării de unde sânt! Suflet, junie Și poezie Din cer în lume când rătăcesc, Aduc cu sine Forme divine Și prin iubire le răspândesc!