Text - "Două Aventuri ale lui Sherlock Holmes" Arthur C. Doyle

Lunea trecută îmi încheiasem tocmai ziua și mă îmbrăcam în camera mea de deasupra tavernei fumătorilor de opium, cînd, privind pe fereastră, am văzut spre marea mea groază și uluire că nevastă-mea stă locului în stradă, cu ochii ațintiți drept asupra mea. Am scos un strigăt de surprindere, am ridicat mîinile în sus ca să-mi acopăr fața și repezindu-mă la omul meu de încredere, patronul indian, l-am rugat în genunchi să împiedice pe oricine ar vrea să urce sus în camera mea. Am auzit jos glasul nevestei, dar știam bine că n-o să poată urca. Repede mi-am aruncat de pe mine hainele, le-am tras la loc pe cele de cerșetor, m-am machiat din nou și mi-am pus peruca. Nici chiar ochii unei neveste nu pot să străpungă o mască atît de desăvîrșită. Atunci însă mi-a dat prin gînd că s-ar putea să se facă percheziție în cameră și atunci hainele m-ar fi putut trăda. De aceea am deschis larg fereastra, și din grabă am făcut iar să sîngereze o mică rană, pe care mi-o produsesem dimineața în dormitor, la mine acasă. Pe urmă am apucat haina îngreunată de banii de aramă pe care tocmai îi trecusem în ea din săculețul de piele în care îmi duceam cîștigurile. Am azvîrlit-o pe fereastră și s-a făcut nevăzută în valurile Tamisei. Celelalte haine ar fi urmat același drum, dar în momentul acela am auzit tropăitul polițiștilor pe scări, și după cîteva clipe am văzut, spre marea mea ușurare, mărturisesc, că în loc să fiu identificat ca Nevilie St. Clair am fost arestat ca ucigaș al lui. Nu știu dacă îmi mai rămîne ceva de lămurit. Eram hotărît să-mi păstrez cît mai mult timp masca și de aceea preferam să nu mă spăl. Știind că nevastă-mea va fi grozav de neliniștită, mi-am scos pe furiș inelul și i l-am încredințat patronului tavernei într-un moment în care nici un polițist nu mă veghea, împreună cu cîteva cuvinte pe care le-am scris în grabă nevestei, spunîndu-i că nu are nici un motiv de îngrijorare.