Într-un minut îi trecu prin minte o lume de gânduri. Se va răzbuna pe acest rege ingrat și pe această femeie perfidă; se va arunca în rândurile reformaților; va urma soarta Montgommery-ilor; îl va lovi de moarte pe Henric, așa cum Henric l-a lovit pe bătrânul conte! Va face să fie alungată Diana de Poitiers, umilită și fără onoruri! Acesta îi va fi de acum încolo unicul scop al vieții și acest scop, oricât de îndepărtat și de necrezut ar părea pentru un simplu gentilom, va ști totuși să și-l atingă! Numai că, în vremea asta, tatăl lui va putea să moară de douăzeci de ori! Răzbunarea era bună, salvarea și mai bună în situația lui, să iei un oraș, era poate mai puțin greu decât să pedepsești un rege. Numai că scopul ăsta era sfânt și glorios, pe când celălalt criminal și nelegiuit. Cu primul, o pierdea pe Diana de Castro pentru totdeauna; cu celălalt, cine știe dacă n-o câștiga! Lui Gabriel îi trecură prin fața ochilor, fulgerător, toate evenimentele întâmplate de la capitularea Saint-Quentinului. Sufletul viteaz și totdeauna gata de acțiune al tânărului se și regăsise. Se oprise la o hotărâre, concepuse un plan, întrevăzuse o ieșire. Regele și iubita lui îl văzură cu mirare și aproape cu spaimă, ridicându-și fruntea palidă, dar calmă.