Dantès, care era pe jumătate soldat, considera absurd să pună întrebări unor subordonați cărora le era interzis să răspundă, așa că tăcu.
Atunci, cele mai ciudate gânduri îi trecură prin minte: deoarece nu putea să facă un drum lung cu o astfel de barcă, deoarece nici un vas nu era ancorat în direcția spre care mergeau, își închipui că va fi depus într-un loc depărtat de coastă, spunându-i-se că e liber. Nu era legat, nu se făcuse nici o încercare pentru a-i pune cătușe, ceea ce i se părea un semn bun. De altminteri, nu-i spusese substitutul, așa de bun cu el că, dacă nu rostește numele fatal de Noirtier, nu are a se teme de nimic? Nu distrusese Villefort, în prezența lui, scrisoarea periculoasă, singura dovadă ce existase în contra sa?
Aștepta deci, mut și îngândurat, încercând să străpungă cu ochii marinarului deprins cu întunericul și cu spațiul în bezna nopții.
Lăsaseră la dreapta insula Ratonneau, unde lumina un far, și, mergând pe lângă coastă, ajunseseră în dreptul golfului Catalanilor. Acolo privirile prizonierului își întețiră energia: acolo se afla Mercédès și lui i se părea în fiecare clipă că vede schițându-se pe țărmul mohorât forma nelămurită a unei femei.
Cum de nu-i spunea fetei un presentiment că iubitul ei trecea la trei sute de pași de ea?
O singură lumină strălucea la Catalani. După poziția luminii, Dantès își dădu seama că ea lumina camera logodnicei sale. Singură Mercédès veghea în toată colonia. Scoțând un strigăt puternic, tânărul putea să fie auzit de logodnică.
Atunci, cele mai ciudate gânduri îi trecură prin minte: deoarece nu putea să facă un drum lung cu o astfel de barcă, deoarece nici un vas nu era ancorat în direcția spre care mergeau, își închipui că va fi depus într-un loc depărtat de coastă, spunându-i-se că e liber. Nu era legat, nu se făcuse nici o încercare pentru a-i pune cătușe, ceea ce i se părea un semn bun. De altminteri, nu-i spusese substitutul, așa de bun cu el că, dacă nu rostește numele fatal de Noirtier, nu are a se teme de nimic? Nu distrusese Villefort, în prezența lui, scrisoarea periculoasă, singura dovadă ce existase în contra sa?
Aștepta deci, mut și îngândurat, încercând să străpungă cu ochii marinarului deprins cu întunericul și cu spațiul în bezna nopții.
Lăsaseră la dreapta insula Ratonneau, unde lumina un far, și, mergând pe lângă coastă, ajunseseră în dreptul golfului Catalanilor. Acolo privirile prizonierului își întețiră energia: acolo se afla Mercédès și lui i se părea în fiecare clipă că vede schițându-se pe țărmul mohorât forma nelămurită a unei femei.
Cum de nu-i spunea fetei un presentiment că iubitul ei trecea la trei sute de pași de ea?
O singură lumină strălucea la Catalani. După poziția luminii, Dantès își dădu seama că ea lumina camera logodnicei sale. Singură Mercédès veghea în toată colonia. Scoțând un strigăt puternic, tânărul putea să fie auzit de logodnică.