La lectura acestor versuri, ce coprindeau într-însele ceva mai mult decât un adio ce-și ia o școlară de la profesorul său, sau o femeie galantă de la o persoană care i-a făcut vreun serviciu, inima începu a bate în convulsiuni, capul mi se aprinse, sudori reci începu a curge de pe fruntea mea; părea că o văd șezând lângă mine la clavir și sunând împreună frumoasa serenadă de la opera Don Juan. Fatala realitate se arătă înaintea mea. Acum înțelesei de ce vocea ei tremura când cântam împreună, de ce când îi adresam câte un compliment se roșea și lăsa ochii în jos; înțelesei suspinele ce ieșea din pieptul ei când îi naram istorioare de amor și acele convulsii și palpitațiuni ce o coprindea când, rezemată de brațul meu, străbătea frumosul parc de la Kissingen. Sârmana femeie! Ea mă... O! dar aceasta nu se poate, ziceam în mine. Nu!... mă amăgesc! Eu nu merit a fi iubit.

Asta este efectul egoismului. Juna baroană a voit să-mi mulțumească pentru serviciele ce i-am făcut, iată totul! Dar nu! Nu se poate! De ar fi fost numai recunoștința, ea mi-ar fi adresat un compliment galant dar rece și nu s-ar fi servit de unul din cele mai înfocate versuri ale ilustrului ghibelin. Ei bine, fie așa!... Dar ce aș fi putut să-i ofer pentru amorul ei? Ce aș fi putut să dau însumi pentru amorul văduvei unui erou, care a murit pe câmpul de onoare? Nimic, negreșit, decât o inimă zdrobită de suferințe, o față pălită de vântul pasiunilor, și un nume de aventurier. O nu! Acesta este un vis pe care trebuie să-l uit.

Emoțiunea ce-mi cauzase liniile scrise de bela Amelia mă făcu să caz în delir. Un frig omorâtor îmi coprinse tot corpul și făcu să-mi tremure toate fibrele.

Sărutai scrisoarea și o depusei între cele mai intime suvenire ale mele, apoi mă lăsai pe pat și adormii.

Somnul, acel dulce balsam care alină suferințele celor nenorociți, mă luă în brațele sale numai ca să varieze torturile mele; căci abia ce închisei ochii, devenii victima celor mai teribile vise. Aci părea că văd o mulțime de călăi ce voiau să mă asasine; aci iarăși mă vedeam înconjurat de nenumărate fantasme și monștri teribili ce-și arătau dinții la mine și cercau să mă sfâșie cu unghiile lor cele ascuțite.

În darn cercam să întinz brațele ca să mă apăr de acele larve infernale; în darn mă sileam să implor clemența lor: brațele mele erau paralizate, vocea-mi lipsea cu totul. În fine, mă deșteptai din acel oribil somn și mă crezui fericit că suferințele mele nu fuseseră decât o viziune.

Părăsii camera și mă suii pe terasa pavilionului, ca să-mi redobândesc forțele prin respirarea aerului fresc.

Era noapte, și o noapte din cele mai frumoase ce poate să dea clima cea severă din munții Tirolului. Cerul era limpede ca cristalul, luna plana maiestoasă dasupra celor două colosale vârfuri ale Alpilor, pântre care curge capricioasele unde ale cascadei Innului; iar razele ei, căzând orizontal peste elementul furios, îi da aspectul unui bazen plin de aur topit, din care săreau miriade de scântei mai luminoase decât diamantul și se pierdeau în întunecoasele privaluri ale abisului.

Pe eminența muntelui ce cade în partea dreaptă a fluviului, și la o înălțime de opt sute picioare de la suprafața cascadei, este clădită fortereța Kufstein, în care se închid de la un timp încoa toți criminalii politici din Imperiul Austriac.