Ce nu-mi dă Dumnezeu mie Un glas tare, sunător, Ca să cânt, o, Românie, Al tău falnic viitor! Ce nu-mi dă, printr-o suflare, Versuri pline de dulceți, Ca s-arăt într-o cântare, Ale tale frumuseți! Cu ce dulce mulțumire M-aș cerca a le descri! În ce farmec, ce uimire Aș ști poate-a le-nveli! Aș culege flori și stele P-al tău cer, pe ai tăi munți, Și aș împleti cu ele Cununi pentru-a tale nunți. Vieața mea cu bucurie Mi-aș sdrobi-o-n fala ta, Ș-apoi moartea las' să vie! Nemurire-ar fi a ta. Te-aș urca, mândră și tare, Pe un tron scânteietor; Te-aș face eu mai mare; Asta-i singurul meu dor! Căci, o spun plin de mândrie, Te iubesc, țărm părintesc, Cu o dragoste mai vie Decât toate ce iubesc. Te iubesc fără de preget Cu acel nestins amor, Ce unește-al nostru suflet De pământul trecător. Te iubesc numai pe tine P-acest larg întins pământ, Și nici cerul pentru mine Nu se pare-a fi mai sfânt. Dacă toți câți nasc în tine Așa dragoste-ar simți, Poate-ai fi și tu mai bine, Poat-atât n-ai suferi. Însă, vai! mulți te apasă, Mulți din sângele-ți trăiesc Și de doru-ți nu le pasă, Căci chiar ei te asupresc. Dar, fugiți gândiri nouroase, Ce fericea-mi ofiliți! Când văd malurile-mi frumoase, Măcar un minut fugiți! În a' Dunării talazuri Ce s-afundă în senin, Voi s-arunc orice necazuri, Voi să-nec orice suspin. Sunt ferice că-mi văd țara, Văd curgând Dunărea lin; Sub cer neted văd cum seara Malul e de taine plin. Sus în deal, peste câmpie, În pustiul Bărăgan Este scumpa mea moșie Cu movila-i de Roman. Acolo, în nepăsare Treceau veseli juni-mi ani. Au trecut! Și mă-ntreb: "Oare Cei ce vin fi-vor dușmani?" Însă inima-mi tresare Când gândesc a revedea Pe pământ, câmpia mare Și pe ceruri, a mea stea, Steaua ceea favorită, Ce gându-mi copilăresc O închipuia unită De pământul românesc. Printr-o coardă aurită Una d-alta le legam, Iar la țara mea iubită, Privind cerul, îi șopteam: "Precum acea stea lucește Printre stelele cerești, Așa inima-mi dorește Printre țări, tu să domnești! Precum vecinic ea colindă Prin eterul luminos, Tot asemeni, triumfândă, Voi s-apuci un drum glorios!" Deci, prin tainică-armonie, Fii legată d-acea stea, Căci a mea copilărie Vedea fericirea-n ea. Orice vis de norocire, Ale slavei măguliri, Mi-aruncau câte-o zâmbire Prin gingașe licuriri. Acea stea atât iubită Îmi vădea un rai ceresc; Iar când raza-i aurită Scălda țărmul părintesc, Eu vedeam soarta-i duioasă Nălucită-n viitor, Ș-a mea inimă voioasă Sălta vesel și ușor!