Măsura necontenit odaia de la noptieră la fereastră și de la fereastră la noptieră, ca un lup în cușcă.
Avusese timp să cerceteze mai bine încăperea în care va trebui să stea poate o săptămână sau o lună, dacă nu și mai mult.
Se oprise îndelung la fereastra cu priveliște spre grădina sanatoriului, mică, încât printre copaci se vedea zidul împrejmuitor apărat cu o ghirlandă de sârmă ghimpată, desigur ca să nu poată sări nimeni peste el.
Urme de cărări șerpuiau vătuite cu zăpadă proaspătă, străjuite de arbuști cărunți.
Apoi, plimbându-se mereu, a zărit în lighean apa murdară, cu care se spălase foarte grăbit, și alături prosopul boțit.
În pat perna răvășită și tartanul întors pe dos cum îl aruncase dânsul cu piciorul când s-a trezit din vis.
În cuier paltonul lui atârna stingher, cu jobenul deasupra, lucitor, strâmb și batjocoritor ca în capul unui chefliu.
Acuma însă, alergând de ici-colo, nu mai vedea nimic.
Atenția lui întreagă era concentrată înlăuntru. Mii de gânduri și de planuri îi roiau în minte, printre care se plimba neîncetat, provocator și plictisitor în cele din urmă, visul cel deșteptase din somn.
Voia cu orice preț să-și ordoneze gândurile, căci altfel toată construcția bătrânului s-ar prăbuși ca un ridicol joc de cărți.
Ar fi îngrozitor dacă încercarea ar da greș. Toată lumea ar putea spune, și cu dreptate, că Puiu Faranga, după ce a asasinat, a fost așa de laș încât a vrut să simuleze nebunia spre a scăpa de urmările crimei.
Își zicea, din ce în ce mai convins, că și-a luat o sarcină imensă. E ușor să zici, ca bătrânul, "fii nebun", dar cine te crede?
Iată, acuma, de la prima întâlnire cu doctorul ar trebui să-i dea impresia că are de-a face cu un om care a săvârșit, cu adevărat, o faptă gravă,
care însă nu poate fi făcut răspunzător în fața legii și a oamenilor, pentru că a săvârșit-o într-un moment de tulburare extremă, vrednică numai de milă și iertare.
Cum să înșele el pe un doctor, el care în viața lui nici n-a văzut un om într-adevăr nebun? Barem de-ar fi citit vreodată ceva în legătură cu lucrurile acestea!
Cui să-i treacă prin cap că Puiu Faranga va ajunge în situația să aibă nevoie de cunoștințe de psihiatrie? Speranța îi era în bunăvoința medicului.
Evident, trebuia să dea și el o mână de ajutor, să facă ceva, cel puțin un gest... Era tocmai la fereastră și cerceta, pierdut și nu știu a câta oară, grădina sanatoriului.
Îi trecu prin gând să izbească o dată cu amândoi pumnii în geamuri încât să alarmeze toată lumea. Ar fi un gest?...
Îl înlătură îndată cu dispreț: "Un gest ridicol, da... S-ar vedea cât de colo că e o prefăcătorie grosolană!" Aici nu poate fi vorba de o nebunie veritabilă și permanentă, ci de justificarea unui moment nenorocit.
Trebuie dar o simulare inteligentă, ceva aproape imperceptibil, ceva exprimat în oarecare nuanțe suspecte sau în vreo atitudine grotească.
În orice caz, de prima întâlnire depinde tot. Căută deci să și-o închipuiască, eventual să o pregătească. I se părea sigur că doctorul, când îi va auzi numele, va tresări sau va surâde amical sau îl va mângâia.
Îl și auzea întrebând: "Cum s-a putut întâmpla una ca asta?... D-ta, fiul fostului ministru Faranga!" Apoi îl va pune negreșit să-i istorisească amănunțit cum s-a petrecut nenorocirea...
Își ticlui îndată o povestire în care întâmplările reale să se îmbine cu mici bizarerii socotite necesare pentru a ușura sarcina doctorului.
La sfârșit va clătina din cap și-i va spune trist: "Nervii, domnul meu, nervii reclamă și ei îngrijire, stimate domn!" Chiar în clipa aceasta îi răsună brusc în urechi propriul său glas cu întrebarea din vis: "Dar Madeleine?..."
Se spăimântă ca și când ar fi auzit o imputare din altă lume. N-a vrut să se gândească acuma la ea, deși numele ei se vâltora mereu în suflet cu o mustrare lină. De ce să se mai gândească?
Ea e liniștită acum acolo. Moartea e o împăcare. Pe când viața lui, de care totuși se cramponează atâta, ce urâtă și chinuită se înfățișează!
Dacă ar fi avut inspirația, atunci, îndată, să urmeze pe Madeleine, acum nar mai aștepta cu înfrigurare și rușine sosirea doctorului.
Tresări. În anticameră se auzeau glasuri. Încremeni lângă pat. Ușa se deschise fără zgomot.
Avusese timp să cerceteze mai bine încăperea în care va trebui să stea poate o săptămână sau o lună, dacă nu și mai mult.
Se oprise îndelung la fereastra cu priveliște spre grădina sanatoriului, mică, încât printre copaci se vedea zidul împrejmuitor apărat cu o ghirlandă de sârmă ghimpată, desigur ca să nu poată sări nimeni peste el.
Urme de cărări șerpuiau vătuite cu zăpadă proaspătă, străjuite de arbuști cărunți.
Apoi, plimbându-se mereu, a zărit în lighean apa murdară, cu care se spălase foarte grăbit, și alături prosopul boțit.
În pat perna răvășită și tartanul întors pe dos cum îl aruncase dânsul cu piciorul când s-a trezit din vis.
În cuier paltonul lui atârna stingher, cu jobenul deasupra, lucitor, strâmb și batjocoritor ca în capul unui chefliu.
Acuma însă, alergând de ici-colo, nu mai vedea nimic.
Atenția lui întreagă era concentrată înlăuntru. Mii de gânduri și de planuri îi roiau în minte, printre care se plimba neîncetat, provocator și plictisitor în cele din urmă, visul cel deșteptase din somn.
Voia cu orice preț să-și ordoneze gândurile, căci altfel toată construcția bătrânului s-ar prăbuși ca un ridicol joc de cărți.
Ar fi îngrozitor dacă încercarea ar da greș. Toată lumea ar putea spune, și cu dreptate, că Puiu Faranga, după ce a asasinat, a fost așa de laș încât a vrut să simuleze nebunia spre a scăpa de urmările crimei.
Își zicea, din ce în ce mai convins, că și-a luat o sarcină imensă. E ușor să zici, ca bătrânul, "fii nebun", dar cine te crede?
Iată, acuma, de la prima întâlnire cu doctorul ar trebui să-i dea impresia că are de-a face cu un om care a săvârșit, cu adevărat, o faptă gravă,
care însă nu poate fi făcut răspunzător în fața legii și a oamenilor, pentru că a săvârșit-o într-un moment de tulburare extremă, vrednică numai de milă și iertare.
Cum să înșele el pe un doctor, el care în viața lui nici n-a văzut un om într-adevăr nebun? Barem de-ar fi citit vreodată ceva în legătură cu lucrurile acestea!
Cui să-i treacă prin cap că Puiu Faranga va ajunge în situația să aibă nevoie de cunoștințe de psihiatrie? Speranța îi era în bunăvoința medicului.
Evident, trebuia să dea și el o mână de ajutor, să facă ceva, cel puțin un gest... Era tocmai la fereastră și cerceta, pierdut și nu știu a câta oară, grădina sanatoriului.
Îi trecu prin gând să izbească o dată cu amândoi pumnii în geamuri încât să alarmeze toată lumea. Ar fi un gest?...
Îl înlătură îndată cu dispreț: "Un gest ridicol, da... S-ar vedea cât de colo că e o prefăcătorie grosolană!" Aici nu poate fi vorba de o nebunie veritabilă și permanentă, ci de justificarea unui moment nenorocit.
Trebuie dar o simulare inteligentă, ceva aproape imperceptibil, ceva exprimat în oarecare nuanțe suspecte sau în vreo atitudine grotească.
În orice caz, de prima întâlnire depinde tot. Căută deci să și-o închipuiască, eventual să o pregătească. I se părea sigur că doctorul, când îi va auzi numele, va tresări sau va surâde amical sau îl va mângâia.
Îl și auzea întrebând: "Cum s-a putut întâmpla una ca asta?... D-ta, fiul fostului ministru Faranga!" Apoi îl va pune negreșit să-i istorisească amănunțit cum s-a petrecut nenorocirea...
Își ticlui îndată o povestire în care întâmplările reale să se îmbine cu mici bizarerii socotite necesare pentru a ușura sarcina doctorului.
La sfârșit va clătina din cap și-i va spune trist: "Nervii, domnul meu, nervii reclamă și ei îngrijire, stimate domn!" Chiar în clipa aceasta îi răsună brusc în urechi propriul său glas cu întrebarea din vis: "Dar Madeleine?..."
Se spăimântă ca și când ar fi auzit o imputare din altă lume. N-a vrut să se gândească acuma la ea, deși numele ei se vâltora mereu în suflet cu o mustrare lină. De ce să se mai gândească?
Ea e liniștită acum acolo. Moartea e o împăcare. Pe când viața lui, de care totuși se cramponează atâta, ce urâtă și chinuită se înfățișează!
Dacă ar fi avut inspirația, atunci, îndată, să urmeze pe Madeleine, acum nar mai aștepta cu înfrigurare și rușine sosirea doctorului.
Tresări. În anticameră se auzeau glasuri. Încremeni lângă pat. Ușa se deschise fără zgomot.