P-atunci umblau sfinții pe pămînt, se dăschidea cerul la Bobotează, farmecele închegau apele, iar unii telegari mîncau jeratic...

Iarba era deasă ca peria, să fi zis că a sosit priar cu adierile încropite, cu lumina caldă, cu hălăciuga de brebenei și cu stolurile de păsări gonite de arșiță de prin țări și pustiuri, pe unde nici gîndul nu colindă.

Grîul înfrățise nalt d-o șchioapă și, de s-ar fi dat afund ciocîrliile în stuful lui, ș-ar fi ascuns și trupul cît un pumn, și ciocul limbut, și moțul bălțat, ca și cum ar fi încondeiat de mîna omului. Vitele satului pășunau lacom. Porcii găfuind, cu coada sfredel și cu rîtul în jos, ronțăiau ghinda, făcînd clăbuci la gură; pe spinările lor se lăsau, din zbor, corbi negri și lucioși, ca păcura, și-i ciuguleau, iară ei, dăschizînd leneș ploapele cu gene gălbui, își răsfirau coama de plăcere. Cîinii tolăniți la soare lătrau prin vis, alții își dăsfă- șurau colacul trupului, întinzîndu-se apăsat în picioarele de dindărăt.

Țăranii voioși, în ziua de Ignat, după ce înjunghiară porcii și-i pîrliră la foc de paie, și-i spălară cu cărămidă, cu frunze de gorun și cu apă caldă, ca oamenii, se abătură pe la circiumă. Ba un rachiu, ba o țuică caldă cu zahăr, ba un vin, ba două, ba nouă, și cheful, rumen

și guraliv, se întinse ca focul. Băutura, cheful și jocul se țin de mînă. Hora e prea încetinică. O sparseră după două învîrtituri și, împletindu-și mîinele, o repeziră în șir vioi, aci bătînd cu călcîiele pe loc, repede și îndesat, aci aruncînd picioarele sus și lung, ca și cum ar fi sărit pîrleazuri. Și pînă cu noaptea în cap zobiră pămîntul, netezindu-l ca în palmă.

Dar în ajunul Moș Ajunului se dăzlegă un viscol din adîncimea vînătă a cerului. Crivățul se năpusti răsturnînd copaci bătrîni, smulgînd și risipind acoperișuri de stuf și de coceni, amuțind lighioile și înfundîndu-le care pe unde înnemereau. Zăpada măruntă și răsucită izbea în geamuri și se prăbușea pe coșuri ca niște suluri. Ziua, la amiaza mare, se întunecase.

Și cînd vîntul mai conteni, se așeză p-o ninsoare cît foloștina de mare. După un ceas, zăpada era la glezne, după două, pînă dincolo de genuchi.

Se moinase, și zăpada cădea mai mare și mai deasă, și creștea, creștea, mai sus de prispe, mai sus de lavițe. Pe la toacă era la clanță. Oamenii suflau greu, tăiați pe la mijloc, aruncînd zăpada din ușe și dăschizînd pîrtii adînci și înguste, mai spre rude, mai spre biserică, de gura popii, care ținea într-una cu sfînta slujbă, cotind și spre cîrciumă de gura cîrciumarului.

Ș-a stat ninsoarea, și s-a pus o geruială de crăpau pietrile, de trosneau lemnele și-ți scrîșneau dinții în gură. Moș popa zbughea la cîrciumă să se mai dăzghețe, că e bătrîn, și alții, după el - ce-o face popa să facă și ei. Popa, înghețat vargă, da una după alta, vorba și țuica, țuica și vorba. Ceilalți, roată în jurul popii, ce făcea popa făceau și ei.