P-atunci umblau sfinții pe pământ, se dăschidea cerul la Bobotează, farmecele închegau apele, iar unii telegari mâncau jeratic...

Iarba era deasă ca peria, să fi zis că a sosit priar cu adierile încropite, cu lumina caldă, cu hălăciuga de brebenei și cu stolurile de păsări gonite de arșiță de prin țări și pustiuri, pe unde nici gândul nu colindă.

Grâul înfrățise nalt d-o șchioapă și, de s-ar fi dat afund ciocârliile în stuful lui, ș-ar fi ascuns și trupul cât un pumn, și ciocul limbut, și moțul bălțat, ca și cum ar fi încondeiat de mâna omului. Vitele satului pășunau lacom. Porcii găfuind, cu coada sfredel și cu râtul în jos, ronțăiau ghinda, făcând clăbuci la gură; pe spinările lor se lăsau, din zbor, corbi negri și lucioși, ca păcura, și-i ciuguleau, iară ei, dăschizând leneș ploapele cu gene gălbui, își răsfirau coama de plăcere. Câinii tolăniți la soare lătrau prin vis, alții își dăsfășurau colacul trupului, întinzându-se apăsat în picioarele de dindărăt.

Țăranii voioși, în ziua de Ignat, după ce înjunghiară porcii și-i pârliră la foc de paie, și-i spălară cu cărămidă, cu frunze de gorun și cu apă caldă, ca oamenii, se abătură pe la circiumă. Ba un rachiu, ba o țuică caldă cu zahăr, ba un vin, ba două, ba nouă, și cheful, rumen

și guraliv, se întinse ca focul. Băutura, cheful și jocul se țin de mână. Hora e prea încetinică. O sparseră după două învârtituri și, împletindu-și mâinile, o repeziră în șir vioi, aci bătând cu călcâiele pe loc, repede și îndesat, aci aruncând picioarele sus și lung, ca și cum ar fi sărit pârleazuri. Și până cu noaptea în cap zobiră pământul, netezindu-l ca în palmă.

Dar în ajunul Moș Ajunului se dăzlegă un viscol din adâncimea vânătă a cerului. Crivățul se năpusti răsturnând copaci bătrâni, smulgând și risipind acoperișuri de stuf și de coceni, amuțind lighioile și înfundându-le care pe unde înnemereau. Zăpada măruntă și răsucită izbea în geamuri și se prăbușea pe coșuri ca niște suluri. Ziua, la amiaza mare, se întunecase.

Și când vântul mai conteni, se așeză p-o ninsoare cât foloștina de mare. După un ceas, zăpada era la glezne, după două, până dincolo de genuchi.

Se moinase, și zăpada cădea mai mare și mai deasă, și creștea, creștea, mai sus de prispe, mai sus de lavițe. Pe la toacă era la clanță. Oamenii suflau greu, tăiați pe la mijloc, aruncând zăpada din ușe și dăschizând pârtii adânci și înguste, mai spre rude, mai spre biserică, de gura popii, care ținea într-una cu sfânta slujbă, cotind și spre cârciumă de gura cârciumarului.

Ș-a stat ninsoarea, și s-a pus o geruială de crăpau pietrile, de trosneau lemnele și-ți scrâșneau dinții în gură. Moș popa zbughea la cârciumă să se mai dăzghețe, că e bătrân, și alții, după el - ce-o face popa să facă și ei. Popa, înghețat vargă, da una după alta, vorba și țuica, țuica și vorba. Ceilalți, roată în jurul popii, ce făcea popa făceau și ei.