Carduri de vocabular
italian

În setările cardurilor de vocabular poți alege câte carduri să exersezi într-o sesiune și cum să tastezi cuvintele:

• Alegerea numărului de carduri de vocabular per exercițiu

  Poți alege câte carduri de vocabular să exersezi într-o sesiune de tastare. Numărul implicit este zece. La început, alege mai puține carduri dacă nu cunoști încă acele cuvinte și mărește numărul pe măsură ce le înveți.

• Tastarea caracterelor speciale ca litere latine de bază

  Dacă aranjamentul tastelor nu permite introducerea tuturor caracterelor limbii pe care o înveți, activează opțiunea care acceptă caractere speciale compatibile ca litere latine de bază. De exemplu, poți tasta unico în loc de único fără ca acest lucru să fie considerat o eroare. Când opțiunea este dezactivată, trebuie să folosești ortografia originală.

Alfabetul Fonetic Internațional (IPA) oferă un set standardizat de simboluri pentru a reprezenta sunetele limbii vorbite. Mai jos sunt prezentate simbolurile IPA pentru pronunția italiană, împreună cu exemple și descrieri, inclusiv cum se pronunță aceste sunete în limba română.

Vocale italiene

• /a/ - ca în casa, pronunțat /ˈkaːza/ (ca "a" în casă /ˈkasə/)
• /e/ - ca în sera, pronunțat /ˈseːra/ (ca "e" în mere /ˈmere/)
• /ɛ/ - ca în pensa, pronunțat /ˈpɛnsa/ (apropiat de e în verde, dar cu gura mai deschisă)
• /i/ - ca în vino, pronunțat /ˈviːno/ (ca "i" în bine /ˈbine/)
• /o/ - ca în solo, pronunțat /ˈsoːlo/ (ca "o" în dor /dor/)
• /ɔ/ - ca în porta, pronunțat /ˈpɔrta/ (apropiat de o în cor, dar cu gura mai deschisă)
• /u/ - ca în luna, pronunțat /ˈluːna/ (ca "u" în lup /lup/)

Diftongi italieni

• /ai̯/ - ca în mai, pronunțat /mai̯/ (ca "ai" în hai /hai/)
• /ei̯/ - ca în sei, pronunțat /sei̯/ (ca "ei" în hei /hei/)
• /oi̯/ - ca în noi, pronunțat /noi̯/ (ca "oi" în noi /noi/)
• /au̯/ - ca în auto, pronunțat /ˈau̯to/ (ca "au" în aur /ˈaur/)

Consoane italiene

• /p/ - ca în pane, pronunțat /ˈpaːne/ (ca "p" în pat /pat/)
• /b/ - ca în bello, pronunțat /ˈbɛllo/ (ca "b" în barcă /ˈbarkə/)
• /t/ - ca în tavolo, pronunțat /ˈtaːvolo/ (ca "t" în tată /ˈtatə/)
• /d/ - ca în dente, pronunțat /ˈdɛnte/ (ca "d" în dor /dor/)
• /k/ - ca în cane, pronunțat /ˈkaːne/ (ca "c" în casă /ˈkasə/)
• /ɡ/ - ca în gatto, pronunțat /ˈɡatto/ (ca "g" în gol /ɡol/)
• /f/ - ca în fame, pronunțat /ˈfaːme/ (ca "f" în față /ˈfat͡sə/)
• /v/ - ca în vino, pronunțat /ˈviːno/ (ca "v" în viață /ˈvjat͡sə/)
• /s/ - ca în sasso, pronunțat /ˈsasso/ (ca "s" în soare /ˈsoare/)
• /z/ - ca în rosa, pronunțat /ˈrɔza/ (ca "z" în zebra /ˈzebra/)
• /ʃ/ - ca în scena, pronunțat /ˈʃeːna/ (ca "ș" în șoarece /ˈʃoareʧe/)
• /ʎ/ - ca în figlio, pronunțat /ˈfiʎʎo/ (un l palatal, ca lh în portugheză filho /ˈfiʎu/)
• /ɲ/ - ca în gnocco, pronunțat /ˈɲɔkko/ (ca gn în franceză agneau /aɲo/)
• /l/ - ca în luna, pronunțat /ˈluːna/ (ca "l" în lup /lup/)
• /r/ - ca în rosa, pronunțat /ˈrɔza/ (ca r în râu /rɨw/)
• /m/ - ca în mano, pronunțat /ˈmaːno/ (ca "m" în mamă /ˈmamə/)
• /n/ - ca în naso, pronunțat /ˈnaːzo/ (ca "n" în noapte /ˈnoapte/)

Diferențe în pronunția regională italiană

Pronunția italiană poate varia semnificativ între diferite regiuni, ceea ce poate afecta accentul și înțelegerea.

• Lungimea vocalelor: Durata vocalelor depinde de accent, de structura silabei și de varietatea regională. În italiana standard, vocalele accentuate se lungesc în silabe deschise, cu excepția sfârșitului de cuvânt. Unele dialecte nordice disting și sensuri prin durată, deci o simplă împărțire în vocale scurte în nord și lungi în sud nu este corectă.
• Consoane duble: În italiana standard, consoanele duble durează mai mult decât cele simple. În anno (an) /ˈanːo/, n se menține mai mult timp, fără accent suplimentar. Unele varietăți regionale nordice reduc această diferență de durată; geminarea se păstrează în pronunția standard.
• Sunete sibilante: Pronunția sunetului sibilant /s/ poate varia, cu unele regiuni preferând un /s/ mai ascuțit și altele un /z/ mai moale. De exemplu, cuvântul casa poate fi pronunțat /ˈkaːza/ în nord și /ˈkaːsa/ în sud.
• Sunete r: R-ul italian se pronunță de obicei cu o vibrație sau o atingere scurtă a vârfului limbii. Unii vorbitori folosesc un r articulat mai în spate, în dreptul uvulei.

Caracteristici unice ale pronunției italiene

Când exersezi pronunția italiană, urmărește vocalele, consoanele duble, accentul și intonația. Iată câteva puncte cheie:

• Sunete de vocale: Italiana are cinci litere vocalice, a, e, i, o, u, dar șapte sunete vocalice în silabele accentuate: /a, e, ɛ, i, o, ɔ, u/. E și o pot reprezenta vocale deschise sau închise. Silabele neaccentuate au cinci sunete vocalice; acestea își păstrează de obicei timbrul, fără să se reducă la schwa ca multe vocale englezești.
• Sunete de consoane: R-ul italian se articulează cu vârful limbii, prin unul sau mai multe contacte. Consoanele duble durează mai mult decât cele simple și pot deosebi sensuri; este vorba despre durată, nu despre accent suplimentar. Pronunția lui c și g depinde de literele următoare și produce sunetele numite tradițional dure sau moi.
• Modele de accentuare: În italiană, accentul cade adesea pe penultima silabă, dar poate apărea și în alte poziții. Locul său poate deosebi sensuri: "càpitano" înseamnă "se întâmplă", iar "capitàno" înseamnă "căpitan". Semnele de accent de aici arată pronunția; în scrierea obișnuită, accentul din interiorul cuvântului de regulă nu se marchează.
• Consistență fonetică: Italiana este o limbă foarte fonetică, ceea ce înseamnă că există o corespondență puternică între litere și sunetele lor. Această consistență facilitează pronunțarea corectă a cuvintelor de către elevi odată ce înțeleg regulile de bază. Spre deosebire de engleză, unde ortografia și pronunția pot fi imprevizibile, italiana respectă strict regulile sale fonetice.
• Eliziune și legare: În vorbirea italiană continuă, cuvintele se pot lega fără pauză, dar nu orice legătură este eliziune. Eliziunea elimină vocala finală a anumitor cuvinte înaintea unuia care începe cu vocală. De exemplu, la + amica devine "l'amica". Apostroful marchează vocala omisă și în scris; nu este doar o pronunție mai cursivă a lui "la amica".
• Intonație și ritm: Alegerea cuvintelor accentuate și variațiile înălțimii vocii contribuie la exprimarea intențiilor și emoțiilor. Observă și intonația întrebărilor și exersează ritmul propozițiilor complete.
• Pronunția "gli" și "gn": În "figlio", gli reprezintă laterala palatală /ʎ/, iar gn în "gnomo" reprezintă nazala palatală /ɲ/. Aceste sunete există și în alte limbi. Secvențele englezești lli din "million" și ny din "canyon" sunt doar comparații aproximative, nu pronunții identice. Ascultă exemple italiene pentru a auzi fiecare consoană ca pe un singur sunet palatal.

La cuvintele pe care le înveți, verifică poziția accentului și durata consoanelor duble. Ascultă exemple cu gli și gn și exersează poziția limbii pentru aceste sunete. Apoi repetă propoziții scurte pentru a exersa și ritmul și intonația.