Carduri de vocabular
japonez

În setările cardurilor de vocabular poți alege câte carduri să exersezi într-o sesiune și cum să tastezi cuvintele:

• Alegerea numărului de carduri de vocabular per exercițiu

  Poți alege câte carduri de vocabular să exersezi într-o sesiune de tastare. Numărul implicit este zece. La început, alege mai puține carduri dacă nu cunoști încă acele cuvinte și mărește numărul pe măsură ce le înveți.

Alfabetul Fonetic Internațional (IPA) oferă un set standardizat de simboluri pentru a reprezenta sunetele limbii vorbite. Mai jos sunt simbolurile IPA pentru pronunția japoneză, cu exemple și descrieri, inclusiv pronunția acestor sunete în română.

Vocale japoneze

• /a/ - ca în あめ (ame), pronunțat /a.me/ (ca "a" în mamă /ˈma.mə/)
• /i/ - ca în いぬ (inu), pronunțat /i.nu/ (ca "i" în bine /ˈbi.ne/)
• /u/ - ca în うみ (umi), pronunțat /u.mi/ (apropiat de u în lup, dar cu buzele mai puțin rotunjite)
• /e/ - ca în えび (ebi), pronunțat /e.bi/ (ca "e" în mere /ˈme.re/)
• /o/ - ca în おとこ (otoko), pronunțat /o.to.ko/ (ca "o" în copil /koˈpil/)

Consoane japoneze

• /k/ - ca în かぜ (kaze), pronunțat /ka.ze/ (ca c în carte /ˈkarte/)
• /ɡ/ - ca în がっこう (gakkou), pronunțat /ɡak.koː/ (ca "g" în gol /ɡol/)
• /s/ - ca în さくら (sakura), pronunțat /sa.ku.ra/ (ca "s" în sare /ˈsa.re/)
• /z/ - ca în ぞう (zou), pronunțat /zoː/ (ca "z" în zăpadă /zəˈpa.də/)
• /t/ - ca în たべもの (tabemono), pronunțat /ta.be.mo.no/ (ca "t" în tata /ˈta.ta/)
• /d/ - ca în でんしゃ (densha), pronunțat /den.ʃa/ (ca "d" în dar /dar/)
• /n/ - ca în ねこ (neko), pronunțat /ne.ko/ (ca "n" în nor /nor/)
• /h/ - ca în はな (hana), pronunțat /ha.na/ (ca "h" în hartă /ˈhar.tə/)
• /m/ - ca în みず (mizu), pronunțat /mi.zu/ (ca "m" în mamă /ˈma.mə/)
• /r/ - ca în りんご (ringo), pronunțat /riŋ.ɡo/ (apropiat de r în rată, cu o singură atingere scurtă a limbii)
• /w/ - ca în わかる (wakaru), pronunțat /wa.ka.ru/ (ca u nesilabic în ouă /ˈowə/)
• /j/ - ca în やま (yama), pronunțat /ja.ma/ (ca "i" în iar /jar/)

Alte consoane japoneze

• /ɕ/ - ca în しろ (shiro), pronunțat /ɕi.ro/ (apropiat de ș în șarpe, dar cu limba ridicată spre palatul dur)
• /t͡ɕ/ - ca în ちかてつ (chikatetsu), pronunțat /t͡ɕi.ka.te.tsu/ (apropiat de ci în ciocolată, dar articulat mai aproape de palat)
• /ɸ/ - ca în ふね (fune), pronunțat /ɸu.ne/ (nu are echivalent în română, similar cu "f" în engleză fun /fʌn/, dar pronunțat cu ambele buze)
• /dz/ - ca în あずま (adzuma), pronunțat /ad͡zu.ma/ (ca "dz" în engleză adds /ædz/)

Caracteristici unice ale pronunției japoneze

Deși pronunția japoneză împărtășește anumite asemănări cu alte limbi, are și caracteristici unice care sunt importante pentru cursanți.

• Accent tonal: În japoneza din Tokyo, accentul tonal distinge cuvintele. はし (hashi, pod) [haɕi] (jos-sus) vs. はし (hashi, bețișoare) [haɕi] (sus-jos).
• Durata vocalelor: Japoneza are vocale scurte și lungi care pot schimba sensul unui cuvânt. De exemplu, おばさん (obasan, mătușă) /o.ba.san/ vs. おばあさん (obaasan, bunică) /o.baː.san/.
• Geminarea consoanelor: Durata consoanelor poate de asemenea schimba sensul unui cuvânt. De exemplu, きて (kite, vino) /ki.te/ vs. きって (kitte, timbru) /kit.te/.
• Sunete nazale: Nazala ん ocupă o moră, iar pronunția ei se schimbă în funcție de sunetul următor. În かんじ (kanji), se pronunță aproximativ [n] înainte de [dʑ]: [kan.dʑi]. [ɴ] este o realizare posibilă în alte contexte, nu un sunet exclusiv japonez. Și vocala precedentă se poate nazaliza.
• Ritm bazat pe more: Ritmul japonez este descris prin more, mici unități sonore din care se formează silabele. O vocală lungă, o consoană lungă și ん contează în acest ritm. Într-o conversație reală, morele nu au toate exact aceeași durată.
• Palatalizarea: Înainte de /i/, unele consoane se palatalizează: き (ki) poate fi transcris [kʲi]. Pentru s, compară さ [sa] cu し (shi) [ɕi]. Exemplele arată cum limba se apropie de palat la pronunțarea unor consoane diferite.
• Asurzirea vocalelor: Vocalele /i/ și /u/ se asurzesc frecvent între consoane surde sau în anumite poziții la sfârșit de cuvânt. În です (desu, este), vocala finală poate fi surdă și aproape inaudibilă: [desɯ̥]. Fenomenul apare și în vorbirea politicoasă; asurzirea nu înseamnă întotdeauna dispariția completă a vocalei.
• Sunetele L și V: Japoneza nu distinge /l/ de sunetul r obișnuit, pronunțat printr-o atingere scurtă a limbii [ɾ]. /v/ este adesea înlocuit cu /b/, deși unii vorbitori folosesc [v] în împrumuturi. Aceste diferențe pot îngreuna învățarea pronunției românești pentru vorbitorii de japoneză.